Caini de vanatoare

Zi racoroasa de februarie. Ne-am adunat zgribuliti intr-o sala a gazdelor noastre – Scoala de Politie “Vasile Lascar” Campina. Incepe sedinta, in care suntem anuntati ca in sfarsit pornim la drum. Un drum care nu va fi usor insa pe care-l vom parcurge impreuna, un drum pe care l-am dorit de mult timp, si care azi 17 februarie 2007, cu ocazia acestei intalniri incepe in sfarsit.

Suntem poftiti sa participam la formarea unei familii, la inceperea unor demersuri constructive pentru chinologia de vanatoare. Ne dorim cu totii, ca odata inceput acest drum, impreuna, in  “Clubul National Caini de Aret”, sa invingem nepasarea care de mult trebuia eradicata.

Clubul National Caini de Aret este afiliat Asociatiei chinologice  Romane (AchR) membra a federatiei Chinologice Internationale (FCI). Acest club, urmareste dezvoltarea si punerea in valoare din punctul de vedere al probelor de lucru si vanatoare a fondului canin de tip prepelicari pontatori, incurajarea si sprijinirea crescatorilor si dresorilor. Pentru indeplinirea scopurilor, Clubul National Caini de Aret se angajeaza sa realizeze cel putin urmatoarele obiective:

  • Organizarea de concursuri, competitii si probe de selectie pentru rasele de caini prepelicari pontatori;
  • Organizarea de seminarii, stagii de pregatire si perfectionare privind modalitatile si metodele de arbitraj privind rasele de caini prepelicari pontatori;
  • Formarea de candidati de arbitru dintre crescatorii ce poseda calitatile necesare pentru a oficia cu competenta, autoritate si impartialitate manifestarile chinologice, in conformitate cu Regulamentul Colegiului de Arbitrii al A.Ch.R.;
  • Desemnarea anuala a listei cu propunerile de Candidati de Arbitru pentru rasele de prepelicari pontatori, in conformitate cu reglementarile A.Ch.R.;
  • Incurajarea participarii membrilor Clubul National Caini de Aret  la manifestarile chinologice, altele decat cele organizate de acesta;
  • Crearea de premii speciale ce vor fi atribuite crescatorilor si dresorilor cu rezultate meritorii in cresterea, promovarea si ameliorarea fondului canin de tip prepelicari pontatori;
  • Facilitarea relatiilor intre membri, indrumarea lor in activitatea chinologica;
  • Publicarea in functie de posibilitati, a unui Buletin Informativ periodic ce va prezenta subiecte de larg interes, de apreciere si promovare a raselor de prepelicari pontatori, a activitatii clubului si a performantelor membrilor clubului, care sa permita crescatorilor sa-si imbogateasca cunostintele.

Orice persoana majora, cetatean roman sau strain rezident in Romania, care solicita in scris prin completarea cererii de inscriere si care poseda cel putin un caine de tip prepelicar pontator inscris intr-o Carte de Origini recunoscuta de FCI, poate deveni membru al CNCA.

Totodata ni s-a adus la cunostiinta sprijinul sustinut, oferit din partea Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi, sub tutela D-lui  Dr. Ing. Selaru Neculai, impatimit al chinologiei de vanatoare, crescator cu mare experienta in acest domeniu.

Se stie deja cat de important este ca un vanator sa aiba alaturi un caine bun, din linii consacrate de vanatoare, pasionat, cu calitati olfactive deosebite. De ce sa pierdem o multime de vanat ranit cand foarte bine il putem recupera datorita muncii prestate de un bun caine de vanatoare?! Iata deci, conlucrarea cu membrii vanatori este de bun augur, deoarece astfel de caini se obtin in urma unor antrenamente minutioase. Vom invata in aceasta familie a Clubul National Caini de Aret de la cei cu expenta, in stagii de pregatire, colaborarea om-caine, dialogul cu acesta, pentru a putea obtine performantele dorite. Clubul National Caini de Aret va inmana, in urma probelor de lucru – a examenelor de tip “Solms” (pentru bracul german) si “Saint Hubert” (pentru pontatori insulari) un atestat pentru cainii care fac vanatoare. In cadrul acestor actiuni, cu sprijinul Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi, vor fi probe cu impuscare, aport din teren si din apa, etc.

Sa ne alaturam asadar acestei familii pentru a putea impreuna sa facem real un vis care acum se poate materializa – promovarea cainelui de vanatoare si a chinologiei de vanatoare romanesti in tara si peste hotare, pentru a putea fi si noi, la randul nostru la nivelul vecinilor nostri, in conformitate cu normele europene. La ora actuala exista caini foarte buni, la noi in tara, din linii de vanatoare consacrate – sa facem tot posibilul pentru a fi si noi la randul nostru (prin acumulare de experienta in dresaj canin pentru vanatoare, prin participare alaturi de caini la competitii si examene de lucru) demni de cainele de langa noi! Sa invatam impreuna cum sa fim cei mai buni prieteni, sa oferim posibilitatea cainelui nostru din rasa de vanatoare de a face ceea ce a fost creat sa faca – Vanatoare.